Antonescu, Daniela (2023): Analiza SWOT la nivel teritorial – instrument de sprijin al planificării strategice și al managementului sistemelor teritoriale complexe din zona montană. Studiu de caz: Bioaria Bazinul Dornelor.
Preview |
PDF
MPRA_paper_119528.pdf Download (6MB) | Preview |
Abstract
Analiza SWOT contribuie la elaborarea unei strategii de dezvoltare locală prin formularea și selectarea obiectivelor și direcțiilor viitoare de acțiune, fiind considerată un instrument viabil cu ajutorul căreia factorii decizionali urmăresc susținerea punctelor tari, corectarea punctelor slabe, identificarea slăbiciunilor interne și a amenințărilor externe. De asemenea, prin analiza SWOT, se urmărește contextul general în care se propun acțiunile, precum și recunoașterea și exploatarea noilor oportunități. Prezenta cercetare pune la dispoziția factorilor interesați (cercetători, mediu academic și universitar, autorități publice, locale sau centrale, factori interesați etc.) o abordare solidă, teoretică și practică, fundamentată științific, utilă în procesul de planificare strategică teritorială. Astfel, studiul propune și testează dezvoltarea unei analize spațiale bazată pe indicatori statistici oficiali (Institutul Național de Statistică - INS), evidențiind punctele forte, punctele slabe, oportunitățile și amenințările unui sistem teritorial complex, caracterizat prin valori multiple și de excepție. Valoarea inovatoare a cercetării este dată de abordarea metodologică integrată bazată pe combinarea analizei spațiale cu sistemele de indicatori și analiza tradițională SWOT. Mai mult, cadrul integrat propus în studiu are o semnificație practică importantă, datorită posibilității de replicare a abordării metodologice și în alte contexte spațiale (zone montane). Obiectul suspus analizei îl reprezintă bioaria Bazinul Dornelor, situată în partea de vest și sud-vest a județului Suceava, suprapusă depresiunii intramontane a Dornelor (localizată în zona de nord a Carpaților Orientali) şi valea superioară a Bistriței din amonte de orașul Broșteni. Teritoriul administrativ cuprinde şi culmile montane ale Obcinei Mestecănișului, munților Suhard, Giumalău, Rarău, Călimani, Munților Bistriței şi Bârgăului. Bazinul Dornelor este format din UAT-urile: Cârlibaba, Ciocănești, Iacobeni, Dorna Arini, Crucea, Broşteni, Dorna Candrenilor, Coşna, Poiana Stampei, Panaci, Şaru Dornei, Vatra Dornei.
Item Type: | MPRA Paper |
---|---|
Original Title: | Analiza SWOT la nivel teritorial – instrument de sprijin al planificării strategice și al managementului sistemelor teritoriale complexe din zona montană. Studiu de caz: Bioaria Bazinul Dornelor |
English Title: | SWOT analysis at the territorial level - tool to support strategic planning and management of complex territorial systems in the mountain area. Case study: Bioaria Bazinul Dornelor |
Language: | Romanian |
Keywords: | zona montană, strategie de dezvoltare locală, analiza SWOT |
Subjects: | R - Urban, Rural, Regional, Real Estate, and Transportation Economics > R1 - General Regional Economics > R12 - Size and Spatial Distributions of Regional Economic Activity R - Urban, Rural, Regional, Real Estate, and Transportation Economics > R5 - Regional Government Analysis R - Urban, Rural, Regional, Real Estate, and Transportation Economics > R5 - Regional Government Analysis > R51 - Finance in Urban and Rural Economies R - Urban, Rural, Regional, Real Estate, and Transportation Economics > R5 - Regional Government Analysis > R58 - Regional Development Planning and Policy |
Item ID: | 119528 |
Depositing User: | PhD. Daniela Antonescu |
Date Deposited: | 21 Dec 2023 12:47 |
Last Modified: | 21 Dec 2023 14:04 |
References: | 1. Antonescu, Daniela, 2003. "Politica de dezvoltare regionala a Romaniei in contextul integrarii în structurile Uniunii Europene [Romanian regional development policy in context of European Union structure]," MPRA Paper 57728, University Library of Munich, Germany, revised 01 Jun 2014. https://ideas.repec.org/p/pra/mprapa/57728.html 2. Antonescu, Daniela & Popa, Florina, 2014. "Dezvoltarea regională şi planificarea teritorială în contextul noii politici de coeziune (2014-2020) [Regional development and territorial programming in context of new cohesion policy (2014-2020)]," MPRA Paper 54202, University Library of Munich, Germany. https://ideas.repec.org/p/pra/mprapa/54202.html 3. Antonescu, Daniela, Popa Florina, 2014, “Dezvoltarea regională şi planificarea teritorială în contextul noii politici de coeziune (2014-2020)” studiu elaborat în cadrul Programului prioritar al INCE "Dezvoltarea regională". 4. Ianoş, I. (2001) – Sisteme teritoriale, Ed. Tehnică, Bucureşti 5. Ciangă N., Deszi. St, (2007), Amenajare Turistică, ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca 6. Surd V., coord., (2005), Amenajarea teritoriului și infrastructuri tehnice, ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj –Napoca 7. Cândea, Melinda, Bran Florina, Cimpoeru Irina, (2006 ), Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spaţiului geografic, Editura Universitară, Bucureşti. |
URI: | https://mpra.ub.uni-muenchen.de/id/eprint/119528 |